Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | august 19, 2019

Nu vor concurenţă

Deşi de vreo trei săptămâni capul de afiş la ştiri îl tine Caracalul şi mai nou cazul Săpoca, eu mă tot gţndesc la un eveniment petrecut acum două sau trei luni. Greva taximetriştilor. Acei taximetrişti care cereau interzicerea firmelor de ride-sharing.

Da şi mulţi dintre voi o să zică, sau măcar o să gândedească, de ce mă frământă pe mine treaba asta, că şi aşa nu circul cu taxiul în România. Ei io-te că mă frământă, pentru că nu se ştie când am nevoie de un taxi în România. Şi pentru că sunt câteva zile din săptămână când aştept tramul la Gare du Midi, unde stau şi taximetriştii bruxellezi. Şi încă pentru faptul că am circulat cu taxiul în Bruxelles şi ăştia, DA FAC TAXIMETRIE.

Cum se face taximetrie în Bruxelles? Păi faci comandă la firma de taxi, dai locaţia şi dispecerul îţi spune în cât timp ajunge maşina. Dacă se întâmplă să întârzie peste timpul comunicat de dispecer, eşti sunat şi după ce ţi se cer scuze pentru întârziere îţi comunică timpul în care soseşte maşina. Soseşte taxiul. Maşină neagră. Şoferul îmbrăcat super decent. Pantofi, pantaloni de stofă călcaţi la dungă (sau la cei mai tineri blugi, dar nu din ăia rupţi) cămaşă, cravată şi eventual sacou, în funcţie de anotimp.

În maşină nu miroase a ţigară, numele complet şi indicativul şoferului sunt postate în aşa fel încât să le vezi fără să te chinui să descifrezi cine ştie ce litere minuscule, şterse sau decolorate. Nu tu poze cu familia, nu tu abţibilduri, nu tu icoane şi rozarii care să bălăngăne în timpul mersului. Şi nici mirosuri din alea greţoase de odorizante cumpărate din peco. Şoferul nu te întreabă de vorbă, nu mănâncă seminţe şi nici fistic sau alte cele ce lasă coji, îşi vede de drumul lui. O singură data am întâlnit un portughez foarte vorbăreţ, dar foarte simpatic.

Poţi plăti cu cardul sau cash şi obligatoriu, primeşti chitanţă. Vrei să mergi 2 km, nu te refuză şi nici nu te taxează la suprapreţ, deşi poate omul ăla a consumat carburant şi timp, mai mult decât ăia 5 euro cât face cursa. Ai animale cu tine? Nu zice nici pâs. Ba mai mult te ajută să-l urci în maşină. Civilizaţie. Sau mai bine zis EDUCAŢIE.

Şi acum să revenim la taximetriştii grevişti din România. Ce-ţi oferă ei la o cursă cu taxiul?

O maşină care de obicei este murdară şi care de cele mai multe ori miroase a ţigară. În scrumierele portierelor din spate găseşti ambalaje şi mai ştiu eu ce alte năzdrăvănii. Dacă şoferul a avut poftă de cine ştie ce meniu care includea şi mujdeiul de usturoi, om te-ai făcut. Când cobori, dacă intri la un hotel să te cazezi se face gol în jurul tău de la atâtea mirosuri specific Balcanilor. Nu mai amintesc, de cojile de seminţe care umplu scrumierele şi ba mai mult le gaseşti şi pe podeaua maşinii sau pe banchete.

Costumaţia, specific şi traditional românească. Şlapi, ca să li se vadă călcăiele crăpate şi unghiile negre, netăiate. Bermude, care fie că li s-a slăbit elasticul, fie a uitat să-I lege şnurul. Aşa că ai toate şansele, ca atunci când se apleacă să-I vezi dunga fundului. Dezgustător. Urmează în cel mai fericit caz tricoul, dacă nu maieul. Tricoul ăla care nu acoperă burta si care are pete enorme de transpiraţie la subraţ. Ţi se face greaţă.

Vrei să mergi 2 km, aaaa, păi nu se poate. Pentru atât nu porneşte motorul. Negociezi, pentru că ai bagaj. Tarif 50-60 de lei, fără chitanţă, fără bon. La negru. Pentru ăştia plăteşti impozit, măi ciumetule?

Ai de dus un animal la veterinar. Vaiii, nu se poate. Lasă păr pe banchetă. Pe care banchetă? Pe aia slinoasă şi plină de mizerie?

Deunăzi am văzut că un „protestatar” din ăsta a refuzat să transporte la spital, un copil cu dizabilităţi. Păi mă tembelule, dacă aveai tu un copil cu probleme şi nu aveai maşină, îţi pica bine refuzul ăsta?

Aparatul de taxat.  Ăla care afişează un preţ care nu are nici în clin nici în mânecă, cu tariful inscripţionat pe portierele maşinii. Şi mai e şi măsluit. Înregistreză tariful de 1 km la fiecare 800 de metri parcurşi. Dacă „te miroase” că nu eşti de-al locului, te plimbă pe rute ocolite, de ajungi să plăteşti o cursă de 6-7 km ,cât ai plătit biletul de avion, la dus.

Deci, măi ciocoflenderilor, înainte de a ieşi în stradă şi a cere interzicerea concurenţei, uitaţi-vă ce oferiţi voi. Raportul calitate-preţ în occident funcţionează. La voi, pas. Avantajul vostru este că în România nici transportul în comun nu funcţionează. Nici CFR-ul şi cât de curând după toate ştirile pe care le urmăresc, nici TAROM.

Staţi naibii în banca voastră, nu mai protestaţi, că şi voi furaţi la greu şi oferiţi „ciuciu” servicii.

Reclame
Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | august 18, 2019

Cum n-a mai fost demult

De vreo 10 zile sunt „de serviciu” la a îngriji un iepure şi o mâţă. Îngrijit, e mult spus. Iepurele este într-o cuşcă, aşa mai mărişoară şi trebuie să-I dau dimineaţa şi seara de mancare. Deci, nu este o grijă prea mare. Mâţa, ca toate mâţele. Se plimbă toată ziua pe coclauri şi când nu face asta fie cerşeşte de mâncare fie doarme. Deci, nici asta nu e o grijă prea mare.

Cea mai mare grijă şi cea mai enervantă este alarma casei unde stau acum. Seara când mă bag la somn trebuie să activez alarma, altfel poliţia sună proprietarii că ceva nu-I în regulă. Dimineaţa, altă grijă, să dezactivez alarma, înainte de a deschide uşa ca să pot fuma. Când plec, iar activeză alarma şi când mă întorc, mare grijă să o dezactivez în 30 de secunde.

Trecând şi peste faptul că fac naveta de aici, până la mine, aproape zilnic, în general şi în linii mari e ok. Dar azi a fost duminică. O duminică cum nu am mai avut de muuultăă vreme. Aseară m-am băgat la somn pe la 10 jumate şi am dormit pââânăă la 8. Păi asta nu s-a mai întâmplat de multă vreme. Nici nu mai ţin minte de când.

Am mâncat şi eu de dimineaţă, ca mai toţi oamenii normali, sau cum se mai zice, ca oamenii botezaţi. Mă gândesc că şi ăia nebotezaţi mănâncă dimineaţa. 15 minute am fost la cumpărături, că nu se poate zi, fără ieşit din casă. Retur, mâncat ceva şi 2 ore jumate de somn.

Şi cireaşa de pe tort, a fost O BAIE FIERBINTE. Aici este cadă. Şi am stat măi frate în apa aia fierbinte, de mai mă luase somnul. Mi-am adus aminte de ceva ani din România, când îmi disputam cu fii-mea timpul de stat în cadă. Şi am concluzionat că dacă este să mă mut de aici de unde stau (adică de la studioul meu din Forest, nu de aici din Uccle unde stau temporar) o să caut o locaţie cu terasă mare şi cu cadă.

Azi chiar am simţit că a fost duminică. O duminică cum nu a mai fost demult.

Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | august 16, 2019

Smombie

Ce este „SMOMBIE”? Ceva asemănător cu „FAINOŞAG”. Adică, un cuvânt inventat, care nu se regăseşte în DEX nici în franceză (smombie) nici în română (fainoşag).

Ce ştim? Ştim că fainoşagul a apărut prima dată într-o reclamă la un produs alimentar. Şi mai ştim că „smombie” este un cuvânt inventat de francezi şi care-i etichetează pe ăia bolnavi de telefon. Da, aţi citit bine : bolnavi de telefon, aşa le-au spus francezii.

Acum câteva luni, la un post TV a fost un reportaj, realizat în Franţa, despre nocivitatea utilizării ” excesive” a telefonului mobil. Şi spuneau ăia, că fenomenul ăsta de a sta non stop cu ochii în telefon este un adevărat dezastru.  Şi au publicat şi câteva statistici cu consecinţele utilizării telefonului mobil. Accidente rutiere, oameni buşiţi de maşini, tramvaie sau alte cele.

Eu, până la apariţia reportajului, aveam alt cuvânt pentru a-I eticheta, dar acum le spun şi eu smombie. Şi mă uit zilnic în jurul meu şi mă minunez. Zici că lumea înconjurătoare s-a transformat fie într-o lume de surzi, care poartă aparate auditive, fie într-o centrală  telefonică în aer liber. O grămadă de lume cu căşti în urechi şi vorbind la un microfon minuscul. De multe ori mă aştept să aud o voce din aia fonfăită, cum aveau centralistele pe vremuri. Pe vremurile alea când băteai în furcă să-ţi răspundă centrala şi cereai să vorbesti cu familia „x” sau cereai (asta mai târziu) nr xx.

Şi să vezi nene, cum uită să coboare din metrou, tram sau bus, pentru că stau cu ochii lipiţi de telefon. Şi pe urmă, tot ei ăia de către pădure. Se ceartă cu şoferul sau vatmanul că a închis prea repede uşile. La metrou e mai simplu. Dacă au uitat să coboare, mai merg o staţie. Ba mai mult, o grămadă de mame cu copii. Mamele stau cu ochii lipiţi de telefon, iar copii pun întrebări şi nu primesc răspunsuri. Simţindu-se ignoraţi ăia micii încep să urle, dar pe maică-sa nu o interesează şi nici nu o deranjeză ţipetele plodului.

Dar ce cred eu că este cel mai grav, este că mulţi se plimbă în spaţiul public, trec strada fie pe trecerea de pietoni, fie pe unde-i taie capul, cu căştile în urechi şi ochii în telefon, fără să se gândescă la ce pericole se expun.

Graham Bell, ăla care a inventat telefonul n-o fost prost. Era necesar şi este într-adevăr o invenţie remarcabilă. Dar de la folosi telefonul atunci când e chiar necesar şi până la a deveni dependent de gadgetul ăsta, e cale lungă. Şi dacă pe ăştia care dorm, mănâcă, se spală, merg pe stradă şi fac şi alte lucruri cu telefonul în mână, îi mai aud că fumatul este un viciu super dăunător, le doresc să-şi piardă telefonul. Atunci să vezi sevraj.

Măi oameni buni, când sunteţi pe stradă, sau în mijloacele de transport, lăsaţi naibii drăcovenia aia de telefon şi priviţi oamenii din jurul vostru. Priviţi natura, admiraţi creaţiile umane, urmăriţi o pereche de porumbei, o ceată de papagali, ce vreţi voi, dar aerisiţi-vă creierul şi sufletul cu frumuseţile ce riscă să dispară curând.

Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | august 15, 2019

La Caracal, pute rău

Ce ştim despre Caracal?

Ştim că e un aşa zis oraş din România, în apropierea căruia curge Oltul, Tesluiul şi un râu Gologan. Acum pe poliţiştii din Caracal, îi trec toate apele. Să vezi inundaţii.

Mai ştim că pe vremuri la Caracal s-a răsturnat o căruţă. Se zice că era plină cu proşti. Şi mai nou după cercetările făcute, teste ADN şi antroplogice, s-a dovedit că toţi proştii din căruţă au devenit  fie interlopi, fie poliţişti, fie politicieni. Din primele două categorii nu am avut „onoarea” să cunosc, nici măcar în spatiul public, nici unul. Dintre politicieni, am avut ocazia să-l văd pe Ciordache – altă întrebare. Şi ăsta este excepţia care confirmă regula. Da, acolo s-a răsturnat căruţa cu proşti şi mai ales cu ticăloşi.

De vreo trei săptămâni vuieşte presa despre „nebuloasele” de la Caracal. Au dispărut două fete. Despre prima se ştie doar că a dispărut, despre a doua se ştie că a fost răpită, bătută şi violată şi apoi chipurile omorâtă şi incinerată. Şi acum încep să se deruleze lucrurile, care pot face concurenţă la Twin Peaks.

Organele legii (care lege? că-n România nu mai funcţionează legile de multă vreme), îşi dau cu stângu-n dreptu’ şi cu firma-n cap. Cinci sute de soldaţi americani, pleacă-n grabă de la Deveselu (unii cică şi-ar fi uitat periuţa de dinţi şi suspensorii, pe la bază). Apare unchiul Alexandrei, om de casă al Ciumei Roşii, să lămurească el situaţia cu nepoata lui.Tot aşa tam-nesam, apare şi avocatul „hamsterului” ca şi avocat al familiei celeilalte fete dispărute. Şi ăsta din urmă om de casă al aceleiaşi Ciume Roşii. Se aduc procurori , anchetatori şi criminalişti de la capitală şi încet, încet ăla de e suspect începe să dea pe gură. Pe oriunde ar fi dat, tot pute treaba şi încă rău de tot. Şi nu vi se pare vouă, bizar, ca o familie de condiţie modestă să aibă un avocat din Bucureşti?

Şi mă tot întreb de ce daca a omorât fetele alea, trebuia să le şi incinereze? Mai ales cu Alexandra, ceva nu e coşer deloc. Păi ca să arzi pe cineva asta înseamnă că faci focul şi apoi iese fum şi apoi miroase a carne arsa, până la Bucuresti. Cum ziceau şi cei de la crematoriu. Cu mijloacele empirice pe care le avea individul, focul şi mirosul trebuiau să ţină, până dimineaţă.Şi dacă e aşa, poliţiştii care au stat 3 ore la poarta lui, nu au simţit nimic? Hai, nu veniţi cu argumentul, că ăştia sunt nesimţiţi din naştere, că nu ţine.

Şi uite aşa mă duce gândul la altceva. Ai răpit o fată, ai batut-o, ai violat-o şi ai omorât-o. Când ai Oltul aproape, când ai o grămadă de pădure aproape, de ce o incinerezi? Păi una este să găsească cineva un cadavru întreg şi alta este să-l găsescă spintecat şi fără organele interne. Şi mulţi din cei ce acum fac legi în favoarea criminalilor, violatorilor, tâlharilor şi alţii mulţi ca şi cei enumerati, nu sunt străini de ce se întâmplă în sfera infracţionalităţii în România.

Eu, am scris. Voi, gândiţi-vă şi completaţi scenariul.

 

Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | iulie 17, 2019

Mă întreb

Am urmărit azi, printre picăţele (că io mai nou tot aşa urmăresc ştirile) evenimentul de pe Arena Naţională, unde Simona Halep şi-a prezentat trofeul proaspăt câştigat la Wimbledon.

Am mai urmărit din când în când şi decernarea Oscarurilor. Şi alte interviuri şi evenimente ale marilor câştigători.

Toţi îşi încep discursurile prin a le muţumi părinţilor pentru sprijijul şi susţinerea pe le-au oferit-o când au avut sau când nu prea au avut nevoie.

Jos pălăria în faţa lor.

Mă întreb şi eu, aşa ca prostul, de ce, ceilalti mulţi, nu conştientizează, că dacă sunt ceea ce sunt azi, sunt datorită părinţilor.

Unii nu au strălucit în sport, arte, cinematografie, sau alte cele. Dar de bine de rău, au pe masă o pâine alba şi cuţitul cu care să o taie. Deci au o carieră. Şi asta datorită părinţilor. Dar din păcate au şi memorie selectivă.

Când ajungi să nu preţuieşti şi minumul efort făcut de cei ce ţi-au dat viaţă, după părerea mea, ar trebui să tre cauţi un pic la cap.

Când îţi pui zilinc pe tapet doar momentele nasoale din viaţă şi uiţi de poftele, nazurile, şi alte mofturi pe care ţi le-ai făcut, atunci chiar ar trebui să te întrebi dacă esti ok, din punct de vedere psihic şi emotional.

Dar, deh, unele lucruri şi stări, ţin şi de puterea şi curajul de a avea personalitate, de a te debarasa de ce nu-ţi face bine.

Mă întreb, cu ăştia care nu reuşesc să se „redreseze” ce e de facut?

Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | iulie 1, 2019

Despre alegeri

Am auzit azi, printre picăţele, că s-a modificat modalitatea de vot în diaspora.Nu am reuşit să fiu foarte atentă (şi dacă greşesc îmi cer scuze) dar , nu printre picăţele, m-am închinat. De ce? Păi oameni citavi la minte sunt ăştia de au modificat şi aprobat modificările?

Mă tot întreb, dacă vreunul dintre luminaţii ăştia care au votat legea, au făcut vreodată parte dintr-un Birou Electoral, fie el si de la comună? Ăştia habar nu au ce înseamnă să stai zile în şir într-o secţie de votare.

Se începe cu alegerea preşedinţilor secţiei, care merg „la centru” pentru instructaj. Pierd acolo vreo 4 ore şi apoi mai pierd ceva timp pe drum. Se constituie comisia pentru secţia de votare. Dă-I şi instruieste-I pe membrii. Explică-le ce au, sau nu au voie sa facă. Du-te apoi după buletinele de vot. Pierzi o zi. Ia-le la numărat şi ştampilat. Sigilează sediul, în seara dinaintea inceperii alegerilor. În ziua în care se votează sunt perioade în care „unii dorm pe ei” pentru că nu vine nimeni la vot. Apoi, nu reuşesc să facă faţă celor ce s-au trezit că au dreptul şi obligaţia să voteze.

Se termină votarea şi începe altă nebunie. Numărătoarea voturilor, întocmirea proceselor verbale, numărat ştampile, verificat chei de închidere. Când se termină totul, oamenii ăia din comisie sunt ca nişte zombie. Mai urmează aşteptarea la judeţ să predai hârţogăraia şi în final, numai că nu te târâi în 4 labe până la maşina care te duce acasă.

Închipuiţi-vă ce înseamnă toată harababura asta pentru cei ce vor face parte din comisiile de votare din diaspora. Oamenii ăia după 3 zile de stat în scţie vor fi „nenorociţi”. Şi mai ai şi pretenţia să numere corect şi să iasă totul ca la carte.

Păi nu era mai bine, măi ciocoflenderilor, să trimiteţi un mail oficial în ţarile unde ştiţi că sunt mulţi români şi să cereţi situaţia actualizată pe zone şi oraşe (şi localitaţile apropiate) ca să aflaţi unde sunt comunităţile mari de români? Ceraţi în nenorocitul ăla de mail să vă dea numărul românilor cu vârstă peste 18 ani (deci cu drept de vot) şi aşa ştiaţi unde şi câte secţii de votare trebuie să înfiinţaţi. Ce, credeţi că le era greu? Nu măi fraţilor. Aici după ce ai număr national (CNP -ul românesc) ştiu aştia TOT despre tine. Ăştia sunt informatizaţi şi digitalizaţi, pana dincolo de ceruri şi înapoi.

Numai în Belgia puteaţi să faceţi secţii de votare în Bruxelles, Anvers, Namur, Liege, Charleroi, Brugges, Gent, Kortrijk şi altele. Da, ştiu că o să spuneţi că trebuiau bani mai mulţi. Renunţaţi voi o luna la pensile şi indemnizaţiile speciale şi ajungeau banii. Mai rămâneau şi pentru focuri de artificii.

Dar, de ce să faceţi voi o treabă „coşeră şi oablă” când puteţi să bulibăşiţi totul?

Ştiţi de ce? Pentru că NUMAI ATÂT VĂ DUCE MINTEA AIA STAFIDITĂ ŞI SETATĂ PE FURAT.

Să vedeti ce balamuc o să iasă

Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | iunie 30, 2019

Gândiţi-vă

Gândiţi-vă că eu am scris şi voi aţi citit.

Despre ce am scris eu şi ce aţi citit voi?

Gândiţi-vă că am scris despre politica şi politicienii din Romania.

Gândiţi-vă că am scris despre oameni care-şi aduc aminte de tine, aşa, din când în când. În rest ei sunt foarte ocupaţi şi tu exişti pentru ei, doar aşa din pură întâmplare. Şi tot din pură întâmplare, sau din obligaţie sanguină, îţi trimite un mesaj sau te sună din când în când.

Gândiţi-vă că am scris despre Planeta Pământ care se autodistruge câte o oră în fiecare zi.

Gândiţi-vă că am scris despre oameni cărora le-ai plans de milă şi I-ai ajutat non-stop şi necondiţionat, dar care când ai avut tu nevoie de ajutor, au devenit impertinenti (ca să nu le spun altfel).

Gândiţi-vă că aş fi scris multe despre ce aş vrea sau ce simt, dar unii, ar fi găsit replici caustice sau mai rău, izvorîte din frustări.

O să scriu mai multe. când unele uşi se vor închide.

Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | martie 15, 2019

Fuga la oglindă

Dragilor, daţi fuga la oglindă. De ce? Păi trebuie musai ca de bună voie să vă examinaţi pe voi înşivă. Şi vă rog să fiţi foaaaatre atenţi. Daţi-vă la o parte de pe frunte, bretonul, buclele, şuviţele şi alte cele şi verificaţi de două sau mai multe ori pentru a vedea dacă pe fruntea voastră scrie  PROST . Dar nu orice fel de prost. Prost din naştere sau prost devenit pe parcusul vieţii voastre?

Sunt sigură ca 99% din  voi nu vor vedea în oglindă eticheta asta. Şi dacă nu o vedeţi atunci mai aveţi la dispoziotie 2 ore jumate să ieşiţi în stradă. În faţa casei, în faţa blocului, în faţa Prefecturii, în piaţa mare, oriunde vreţi voi şi să strigaţi „din tot pieptul vostru de roman patriot ” (cum zicea fugarul din Serbia) următoarele:

VREM AUTOSTRĂZI !!

VREM SPITALE CARE SĂ OFERE CONDIŢII  UMANE BOLNAVILOR !!

VREM MEDICI CU ATESTAT ŞI DIPLOME REALE, NU IMPOSTORI IN MEDICINA !!!!

VREM ŞCOLI CU CONDIŢII DECENTE PENTRU COPIII CARE ÎNVAŢĂ ÎN ELE !!

VREM DASCĂLI PREGĂTIŢI TEMEINIC, CARE SĂ NE EDUCE COPII. !!!!

VREM JUSTIŢIE REALĂ ŞI INDEPENDENTĂ. NU POLITIZATĂ, ASERVITĂ ŞI INTIMIDATĂ !!

VREM FARĂ PENALI ÎN FUNCŢII PUBLICE !!!!!

VREM O ŢARĂ CA AFARĂ !!!!

Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | martie 13, 2019

Vreau, nu vreau

Că vrem sau nu vrem, că ştim sau nu ştim, că putem sau nu putem, devenim sclavii internetului.

În seara asta am constatat că nu-mi pot accesa contul de fb de pe laptop. Pe telefonul mobil se poate, dar nu mă prea încântă ideea şi nici nu am mobilitatea digitală necesară.

Nu vreau să vă închipuiţi ce stare de agitaţie mă stăpâneşte. Cum să nu citesc eu tot ce postează alţii pe fb? Cum să nu comentez sau să dau like, sau să postez imoticoanele cu furie, woooww sau pe zâmbărteţul ăla care înseamna ca am râs la o poantă?

Am văzut însă la Digi24 că problema este la nivel global. Mă bag la somn cu gândul că nu sunt singura care face mărunt din buze pt. că nu merg reţelele de socializare.

Pe de altă parte mă gândesc că în tot răul  e şi un bine. O să ne auzim mai des vocile la telefon şi mai ales nu o sa mă mai lovesc de toţi zombie ăia care nu se uită pe unde merg pe stradă, care uită să coboare sau să urce în mijloacele de transport şi asta datorită faptului că stau cu ochii în telefon şi parca toţi suferă de probleme auditive, că-s tot cu caştile-n urechi.

Hai la somn, că mâine evem treabă.

Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | martie 10, 2019

Noapte albă

Nu am făcut noapte alba de multă vreme, dar prevăd că noaptea asta se va întâmpla. De ce? Păi io-te de ce.

Ieri nu am lucrat şi m-am trezit la 4 mi-am luat pastila pentru stomac şi am dormit până pe la 7 şi ceva. Am umblat, hoha, lela şi teleleu după ţigări, cumpărături şi alte cele. Am făcut şi sport. Săritura peste masă, mai bine zis peste mese. Nu tu mâncat dimineaţa, nici la prânz,nici seara. am ciugulit câte ceva pe ici pe colo.

Azi noapte mă trezesc lac de transpiraţie. Proprietarii au uitat centrala deschisă şi dacă eu opresc caloriferul, nu mai porneste. Deci, câteva ţigări, un piculeţ de uşă deschisă şi iarăşi rutina zilnică. 4 dimineaţa, luat pastila, trezit la 7 şi ceva. Azi m-a răzbit foamea ca pe ăia din ţările subdezvoltate. Deci am mâncat, ca şi când nu aş mai fi văzut mâncare de multă vreme. Şi acum mi-e o foame, de ma doare capul şi stomacul.

Cu furtuna de azi din Belgia, am tot păzit terasa şi uşa de la terasă, pentru că aveam impresia că s-ar putea să rămân fără uşă. Am tras şi un pui de somn de vreo 2 ore dupăamiaza. Dacă mai balotez şi acum ceva şi dacă nu se potoleşte vântul, prevăd că mâine dimineaţă o să fiu precum un zombie. Cum naiba să dormi noaptea dacă ţi-ai luat porţia de somn dupăamiaza , ai stomacul plin şi-ţi mai vuieşte şi vântul pe la uşă?

Şi mă enervează, că miroase în casă a ţigară. Auzi, text !!!!! O fumătoare înrăită ca şi mine se vaită că miroase a ţigară în camera în care a fumat toată ziua cu uşa închisă.

Deci dacă vă bipăie telefonul la noapte să ştiţi că s-ar putea să fiu eu, cea care nu pot dormi. Felicitările, masa, dansul şi înjurăturile pentru deranj, le aştept pe mesaj privat.

Older Posts »

Categorii