Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | martie 24, 2023

Locuiesc pe strada Europa

”Numele meu e România. Locuiesc pe strada Europa de 13 ani, din ianuarie 2007. Am o casă veche, care a fost mare și frumoasă cândva. Acum e tot mare, dar dărăpănată. Cade tencuiala, acoperișul a vechi și uneori îmi plouă în casă.

Dar nu mă plâng. Am o grădină mare. Cândva aveam o livadă aici, dar ai mei au tăiat toți pomii pentru că am avut nevoie de lemne de foc. O parte au vândut vecinelor mele. E aici, aproape de mine, o doamnă Austria. Ei îi dădeau ai mei mai toate lemnele. Iarba e și ea cam uscată pentru că nu am mai udat-o demult.

Sunt la școală cu vecinele mele: Italia, Spania, Germania, Franța, Ungaria și mai am câteva. E și Anglia cu mine în clasă, dar de câteva luni s-a mutat de pe strada mea. Am înțeles că era certată cu Germania și cu Franța. Pe primar nu știu cum îl cheamă, dar îi știu inițialele: U.E.

El tot vine la noi pe stradă, dar nu se oprește decât la cei mai înstăriți. L-am văzut de multe ori că intra și la familia Germaniei și a Franței. Pe mine doar mă salută când mă vede pe la stradă și rar mă întreabă ce mai fac.

Italia s-a îmbolnăvit. În urmă cu câteva săptămâni a venit la școală și a făcut febră. Strănuta într-una și tușea, dar a stat la toate orele. A doua zi nu a mai venit, dar am răcit toate de la ea. Italia este cea mai frumoasă de pe stradă. În fiecare zi vine altfel îmbrăcată la școală, parcă e din revistă. Germania, îi este vecină, dar moare de invidie când o vede cât e de frumoasă. Bolnavă fiind, Italia a avut nevoie de medicamente și s-a dus la ușa Germaniei. A sunat o dată și nimic, a sunat a doua oară, niciun răspuns. A ieșit la un moment dat cineva și i-a spus: „Am, dar nu pot să îți dau că poate și ai mei se îmbolnăvesc”. Apoi i-a închis ușa în nas… S-a dus apoi la Franța și tot așa, nu a primit nimic.

Spania este și ea o frumusețe. E brunetă și puțin creolă, iar la școală stă în aceeași bancă cu Italia. S-a îmbolnăvit și ea. De câteva săptămâni nici nu au mai ieșit din casă. Le văd doar la geam când mai trec și mă plimb singură pe stradă. Acum stau acasă toate. Nici la școală nu mai mergem. Eu mă mai duc prin parc sau mă mai plimb cu bicicleta. Tușesc puțin, dar sunt bine. Nu mi se poate întâmpla chiar mie să pățesc ceva.

Acum, că mai toate stau acasă, au venit să îmi aducă jucăriile pe care li le-am dat. Toate mi-au adus jucăriile stricate, iar pe cele bune și le-au păstrat și Italia și Spania și Germania. Credeam că măcar Anglia să mi le ducă toate, mai ales că ea nu mai stă pe stradă cu noi. Nici măcar nu mi le-a trimis mie. Le-a dat Franței și Germaniei să mi le ducă, iar ele mi le-au dus tot pe cele stricate, însă abia după ce le-a lăsat Ungaria. M-am uitat printre jucării. Cu câteva excepții, toate sunt defecte.

După colț, pe cealaltă stradă, locuiește Serbia. Părinții ei tot caută o casă pe strada noastră, dar încă nu au găsit. Și ea e cu noi în clasă. Tot ca și noi, stă și ea acasă, dar a rămas fără medicamente, pansamente, măști, ceea ce îți trebuie la răceală… Mai departe de aici, în altă localitate, locuiește China și ea cam are de toate. Serbia i-a cerut ei, dar …

Acum, că mai toate stau acasă, au venit să îmi aducă jucăriile pe care li le-am dat. Toate mi-au adus jucăriile stricate, iar pe cele bune și le-au păstrat și Italia și Spania și Germania. Credeam că măcar Anglia să mi le ducă toate, mai ales că ea nu mai stă pe stradă cu noi. Nici măcar nu mi le-a trimis mie. Le-a dat Franței și Germaniei să mi le ducă, iar ele mi le-au dus tot pe cele stricate, însă abia după ce le-a lăsat Ungaria. M-am uitat printre jucării. Cu câteva excepții, toate sunt defecte.

După colț, pe cealaltă stradă, locuiește Serbia. Părinții ei tot caută o casă pe strada noastră, dar încă nu au găsit. Și ea e cu noi în clasă. Tot ca și noi, stă și ea acasă, dar a rămas fără medicamente, pansamente, măști, ceea ce îți trebuie la răceală… Mai departe de aici, în altă localitate, locuiește China și ea cam are de toate. Serbia i-a cerut ei, dar Germania a sărit imediat să nu ia de la ea că ale ei sunt mai bune. Serbia, naivă, a ascultat și acum când s-a dus să-i bată în poartă Germaniei, aceasta nici nu i-a răspuns… Iar China le-a dat apoi la alții.

Când totul era bine, păream ca o mare familie. Germania mă suna tot la două zile, Italia mă chema des pe la ea, Franța îmi trimitea cărți și eu îi dădeam jucării, cu Spania făceam schimb de haine, iar cu Ungaria, deși nu eram prietene, ne înțelegeam așa ca între vecine.

Acum, de când cu răceala asta, nu mai vorbește nimeni cu nimeni. Parcă am fi niște străine. A trecut și primarul pe aici, domnul ăla la care-i știu doar inițialele: U.E. Mi-au zis ai mei că l-au văzut când a vorbit cu familia Germaniei. Le-a promis mulți bani de la Primărie. Tot așa a spus că îi dă și Franței, iar Italia și Spania se descurcă și ele.

Nouă ne va da doar ce rămâne după… Ne-am obișnuit să nu primim nimic, deși nici ai mei nu mai merg la lucru pentru că stau acasă să aibă grijă de mine. Asta e, banul la ban trage. De când stăm aici cam tot așa a făcut. U.E. venea pe la noi doar când trebuia să ajutăm cu ceva la Primărie, sau pe la firmele pe care le au familiile Germaniei, Angliei, Spaniei și Italiei. Sunt familii bogate, se vede și după casele și mașinile pe care le au…

Ce trist e pe strada mea în aceste zile… Va trece și asta și iar vor veni la mine să se joace, să fim prietene, să fim ca o familie.

Dar asta nu e familie. Strada Europa e acum toată bolnavă și a devenit ca un camping: fiecare cu cortul lui…

Mă numesc România și locuiesc pe strada Europa din anul 2007. Stau chiar la capăt într-o casă dărăpănată. Dar nu mă plâng. M-am obișnuit ca de câte ori e o problemă să nu mă ajute nimeni…”

Cu multumiri si felicitari autorului https://www.facebook.com/lucian.danila.18 , https://specialarad.ro/ma-numesc-romania-si-locuiesc-pe-strada-europa-la-capatul-ei-intr-o-casa-darapanata/?fbclid=IwAR0kPi_33kabRo7NF14QDa8PtFdSFtivwikcZREgI-glKjdF5f566e9-LtY

Și acum comentariile mele.

Postarea a fost scrisă, așa cum vă puteți da seama, în perioada pandemiei. România, locuiește tot pe strada Europa, tot la capătul străzii, ba mai are și bariere, datorită Austriei, țară care a ajuns să decidă dacă și cum să mergem în Europa.

Casa românească se deteriorează pe zi ce trece. De ce? Pentru că mama, tatăl, unchii, mătușile, nepoții și nepoatele, verii și verișoarele, nașii, finii, cumetrii și amantele își văd de ale lor. Proști cu acte în regulă în ceea ce privesc cunoștințele de bază, care se capătă în școală, dar au școala vieții și școala șmecherilor.

Suntem de râsul curcilor vecinilor, în ceea ce privește politica internă și externă. Ajung să negocieze interesele țării, plagiatorii, habarniștii vorbitori aiurea (vezi Oaeea), se duc cu temele nefăcute, sau cu copiuțe scrise pe genunchi în avionul care-i duce mai mult la shopping decât la negocieri.

Cu d-alde ăștia, România nu va fi niciodată o vilă, sau un castel pe strada Europa. Va ajunge de la casa dărăpănată de la capătul străzii, un bordei.

În bordel au transformat-o puliticienii noștri.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Toate reacţiile:

1,6 KSteluta Abbasi şi alţi 1,6 K

Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | martie 14, 2023

Scârța, scârța, repejor cu teleguța

Pinje măăă. Pinje măăă, că mă grăbesc. Hai măăăă, pinjeți mai cu forță și talent.

Mă băieți, mă trece la tufă. Ia vedeți, e cineva ascuns prin tufele astea de pe marginea drumului?

Ioooiii, ce bine că m-am ușurat. Acum, hai pinjeți, că avem drum lung de făcut.

Plouă măăăă. Dați și voi câteva din frunzele alea, că ajung ciuciulete la întâlnire.

După unii jurnaliști, cam așa ar trebui să meargă președintele României în vizitele oficiale. Și dacă până acum am făcut caterincă, ce o să scriu mai departe, nu mai este caterincă. Deci, citiți dacă aveți chef și răbdare.

Așa zișii jurnaliști de la un post tv românesc, care se vrea în timpul săptămânii, a fi un post exclusiv de știri, de marțea trecută și până duminică s-a bătut monedă pe vizita președintelui României în Țara Soarelui Răsare. Și năcaz mare, da’ mare de tăt, că s-o dus cu un avion ”de lux”, închiriat. Păi cu ce să se fi dus măi tembelilor? Cu căruța, cu motocicleta, cu Dacia Spring, ca să stea cu genunchii la gură?

Are România aeronavă prezidențială? N-are. Păi și atunci ce vă tot dați cu dosu’ de pământ?

Cică, aeronava are pat matrimonial. Măi ciumeților, drumul a durat aproape 12 ore. Ce voiați? Să-și aducă de acasă sac de dormit și să doarmă pe podeaua avionului? Are avionul televizor? Aaarreeee. Voi v-ați gândit că în timpul zborului, omul ăsta mai urmărește și știrile, ca să nu meargă la întâlnire precum Popa prostu’ ?

Și vaaiii !! A făcut escală la Sibiu ca să o ia și pe nevastă-sa, că așa era invitația. Ce voiați? Să vină femeia la București cu mașina, chiar și cu aia cu girofar? Pe Valea Oltului? Cade un bolovan. Îl sună pe barbat’su și îi spune: vezi că întârzîi, pentru că o căzut o stâncă. Pe Valea Prahovei? E un accident. Telefon: vezi că întârzîi că e accident pe traseu.

Oameni citavi la cap sunteți voi ăștia de vă autodefiniți ca fiind jurnaliști? Și vă mai mâncă grija de cât a costat închirierea. Dar, ce mă, președintele s-a interesat cât luați voi salar, cât plătiți chirie, sau rată la bancă? De ce nu faceți gât pentru subvențiile luate de partide de la bugetul de stat? Păi nu faceți, pentru că din reclamele la antinevralgic, voltaren, colebil și dulcolax, nu vă scoateți salariile babane. Grosul banilor pentru televiziunile din România, vin de la partidele politice.

Ar mai fi multe de scris și de spus dar mă opresc aici.

Și să știți că nu mi-e dag dulapul, ficusul mut, de la Cotroceni.

În toată povestea asta este vorba despre președintele României, țara în care voi o duceți super bine, fără să aveți prea multe atuuri ca să vă autodefiniți ca și jurnaliști.

Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | martie 10, 2023

Ca românul, nu-i nici unul

Tot ascult știrile din România și mă gândesc: ce le lipsește Românilor? Se pare că nu le lipsesc prea multe. Duc o viață liniștită, îmbelșugată, au spitale de top, învățământul este la standarde mult peste cele mondiale. Ca să nu mai vorbesc despre infrastructura rutieră și feroviară, care este și ea motiv de mulțimire.

Dacă ați crezut că astea sunt știrile din România, atunci v-ați înșelat.

Mă uit cu groază, furie, disperare și neputință, cum un popor asistă nepăsător la înmormântarea lui. Și nu, slujba de înmormântare nu este ținută de un sobor de preoți, deși nu lipsesc nici ăștia. Slujba de înmormântare este ținută de cei ce l-au adus în moarte clinică, ca să-i vândă ”organele”. Ce organe? În primul rând ce a mai rămas din bogățiile unei țări, care până acum vreo 20 de ani încă mai avea ce oferi. Apoi demnitatea. Au ajuns bieții români să stea precum ghiocelul. Dar nu ghiocelul ăla frumos care vestește venirea primăverii. Un ghiocel pleoștit, înghețat de frig și cu picături de apă pe post de lacrimi.

Mă uit la știri și văd oameni care-și plâng neputința și lipsurile, pe la posturile tv, pentru că instituțiile statului sunt nu numai nepăsătoare, ci și sfidătoare. Văd oameni care se plâng că după o viață de muncă, trăiesc de azi pe mâine. Și așa printre picățele, posturile tv, care nu ar supraviețui doar din publicitatea la medicamente, bere, cipsuri și jocuri de noroc, mai strecoară câte o știre despre averile, sau măgăriile unora. Restul banilor pentru susținerea posturilor tv vin de la politicieni, sau de la partidele politice.

Măi oameni buni, lăsați comoditatea, uniți-vă și ieșiți în stradă. UNIȚI și PAȘNICI. Uniți în aceleași doleanțe. Uitați-vă la sărăcia voastră și la averile celor ce au condus și conduc și acum România. Mulți dintre politicienii care au averi fabuloase, nu au, doi la un loc, atâta școală cât aveți voi cei de vârsta 50+. Sunt semianalfabeți. Nu le mai credeți minciunile. Când va fi să votați, mergeți la vot. Uitați-vă bine cine e pe liste și alegeți-l pe cel care a realizat ceva în viață, din muncă cinstită și nu din șmenuri. E drept că vor fi puțini sau chiar deloc pe unele liste. Dar ceva, ceva tot trebuie să găsiți pe listele alea.

Da, e cam devreme să scriu despre vot și alegerile din 2024. Dar mai au la dispoziție puliticienii români, un an și ceva, ca să vă aducă la sapă de lemn.

Faceți în așa fel încât să le fie frică să și tușească în fața voastră.

Zice-ce că românul e săritor. Cum îl calci un pic pe bătătură, cum îi sare ”țandăra”.

Nu ați fost călcați suficient pe bătături? Nu-i nimic. O să fiți cu bocancul la gât și cu pumnul în gură.

Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | februarie 28, 2023

Răi mă, da’ răi cu spume

25 februarie 2023, trece spre lumea de dincolo un OM. Omul se numea Mihai Șora.

La 12 minute după publicare pe pagina dânsului, văd postarea și nu știu de ce mi s-a pus un nod în gât. Simțeam nevoia să plâng, dar nu am putut.

La scurt timp apare știrea pe paginile de FB ale unor televiziuni, ziare on-line, și persoane, mai mult, sau mai puțin publice dar cu mulți urmăritori. Ce a urmat apoi m-a dezgustat total. Am tot sperat că cei răi, sunt doar răi, sau cei proști sunt doar proști. Dar, nu. Unii au ținut cu tot dinadinsul să dovedească, că sunt și răi și proști.

Au început să curgă comentarii de genul : bolșevic împuțit; de ce-l pupați în cur pe ticălosul ăsta? ; slugoiul Anei Pauker; turnător al securității și multe altele. Aproape toți, au ales ”doar să scrie” despre înscrierea dânsului în rândul comuniștilor francezi și apoi în PCR ul românesc. Și ce mă? Ce dacă s-a înscris la comuniști? Știți voi, dar voi efectiv, nu din spusele bunicilor, ce promiteau comuniștii pe vremea aia? Nu, nu știți. Mulți dintre voi, ăia care comentați aiurea, fie nu erați născuți pe vremea comunismului în România, fie vă jucați cu găletuța și lopățica în țărână, cu puțin timp înainte de 1989.

Mulți dintre răii ăștia proști, nici măcar nu știu cu ce se mânca comunismul. Dar, îi urăsc pe cei ce au fost membri PCR. Voi, voi mă, v-ați trezit să dați cu pietre? Să aruncați lături peste viața unui om? Mulți dintre voi ați avut părinții membri PCR. Mulți, foarte mulți ați fost pionieri, UTC-iști. Tot o formă de membru PCR, dar așa mai subțire și pe înțelesul proștilor. Nu-i mai pomenesc pe ăia care sunt efectiv descendenții celor ce lucaru la miliție și securitate. Și sunteți mulți mă coțohârlelor.

Ce nu știți voi măi idioților, că pe vremurile alea erai OBLIGAT să fii membru de partid. Erai șantajat și strâns cu ușa să devii informator la ”secu”. Toate astea dacă-ți era drag de familia ta. Vorbiți voi despre persecuțiile comuniștilor? Păi omul ăsta a dictat acele persecuții? Familia mea, eu și ex-soțul nu am fost membri de partid.Și știți de ce? Pt că amenințările nu și-ar fi găsit obiectul.

Și haideți să vă mai spun o istorioară. Bunicii din partea tatălui au fost chaburi, în Călinești, Argeș. Bunicul a fost dus la canal, li s-au confiscat TOATE bunurile și animalele. Li s-a naționalizat casa. Tatăl meu a fost respins la facultate, pe motiv ”origine nesănătoasă”. A fost trimis să muncească departe de casă în Ardeal. Culmea este că oamenii ăștia prigoniți de comuniști nu au dat dovadă niciodată de ură sau dorință de răzbunare împotriva celor ce le-au provocat necazuri. De ce? Pentru că aveau destul discernământ, destulă putere de analiză, încât să accepte că ura și disprețul lor nu va schimba nimic din destinul lor.

Mi-a fost dat să citesc comentarii referitoare la diferența de vârstă între Mihai Șora și actuala soție, Luiza Șora. Mulți idioți se manifestau ”oripilați” de diferența de vârstă dintre dânsul și actuala sa soție. Dar acești comentaci idioți, nu au reușit și nu vor reuși niciodată să înțeleagă că relația între un bărbat și o femeie nu se rezumă doar la sex. Când împărtășești aceleași idei, aceleași preferințe literare și culturale, aceleași obiceiuri, aceleași preferințe gastronomice, aceleași idei de schimbare a lumii în care trăiești, diferența de vârstă nu mai contează. Comentariile lor sunt comentariile unor oameni ”mici” intelectual, spiritual și cultural. Și culmea este că am intrat pe profilul FB al acestor comentaci și am văzut postări cu like-uri multe, despre fufe semianalfabete, care s-au cuplat cu bogați, cu mult mai în vârstă. Alea v-au plăcut măi?

OMUL ăsta, Mihai Șora, a pus bazele Biblotecii pentru toți. Așa ați ajuns mulți dintre voi să citiți, basme, snoave, poezii, literatură. Sau poate nu le-ați citit. Sau poate nu ați știut și nu știți nici acum când comentați aiurea, că acea ”bibliotecă” a luat ființă datorită acestui om.

Oamenii își mai schimbă opiniile, alegerile, principiile. Mulți ditre comentacii ăștia idioți, nu vor avea șansa să pună în balanță, sau nu vor fi capabili să discearnă ce au făcut bine, sau ce ar fi rău în ceea ce au făcut în viața lor. Fie vor da colțul prea repede ca să se autoanalizeze, fie că nu-i duce mintea și consideră că ei dețin adevărul absolut. Dureros este că atâta timp cât vor face umbră pământului și vor respira aerul planetei, vor rămâne la fel de răi și de proști.

Să vă fie rușine hâzilor.

Să vă găsiți, sau mai bine zis să vă continuați în liniște dumul spre lumină OMULE Mihai Șora.

Noi cei incapabili de ură, dispreț și răzbunare, vom aștepta (poate în zadar) acea postare cu ”Bună dimineața copii”.

Eu azi vă spun ”Noapte bună, somn ușor și vă așteptăm în visele noastre, OMULE, Mihai Șora”

Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | februarie 24, 2023

Nu pot, chiar nu pot

Ce nu pot? Nu pot să nu-mi amintesc ziua de 24 februarie 2022. Dimineața pe la ora 4 și ceva, ora Belgiei, în timp ce-mi fumam țigara și savuram cafeaua, se întrerupe emisiunea de la Digi 24 și anunță că rashia a invadat Ukraina. A început războiul. M-am blocat. Nu-mi venea să cred.

La ora 5 trebuia să plec de acasă,pentru a duce un băiețel la școală. Am plecat, dar cei 3 km pe care i-am parcurs pe jos i-am parcurs plângând cu sughițuri. La ora aceea, 5-6 oameni pe stradă. Într-o stație de autobuz, un nene mă întreabă dacă e totul bine. I-am răspun că nu. Rușii au început războiul în Ukraina. Ceeeee??? A scos telefonul să verifice. Eu mi-am văzut de drumul meu, plângând.

Am ajuns la destinație și au început să apară și primele imagini cu atacurile. Iarăși plâns. Puștiul s-a trezit mai devreme și m-a întrebat de ce plâng. I-am arătat imaginile și i-am spus că acolo vor muri oameni nevinovați și copii. M-a luat în brațe și abia stăpânindu-și lacrimile mi-a spus : poate noi nu o să murim.

NU POT SĂ UIT imaginile cu oamenii care cu o bocceluță, cu copiii de mână, cu animalele de companie în brațe sau în spate, au fugit din calea războiului.

NU POT SĂ UIT copiii aceia care se bucurau de o acadea sau o ciocolată primită și nici lacrimile celor ce se bucurau că au primit o mâncare caldă.

NU POT SĂ UIT masacrele de la Bucha și Yrpin.

https://en.wikipedia.org/wiki/Bucha_massacre

https://en.wikipedia.org/wiki/Battle_of_Irpin

https://www.kyivpost.com/post/1108

DACĂ AVEȚI CURAJ DESCHIDEȚI LINKURULE

Și NU POT SĂ MĂ ABȚIN să nu mă apuce furiile când văd ”românii verzi” care boscorodesc că ucraienienii au fugit din calea războiului având mașini care valorează zeci de mii de euro, haine de firmă, bani și alte cele. Păi măi tolomacilor, Ukraina este o țară de două ori mai mare ca și România și cu o populație tot dublă față de România. Ukraina a fost unul din cei mai mari producători și exportatori de cereale din lume. Are resurse de minereuri, gaze, centrale electrice și nucleare.

Aruncați o privire în ograda voastră. Asistați social, care au ”frezoane” dacă merg la muncă, dar au palate cu turnulețe și mașini bengoase în curte, sau la poartă. Politicieni și alți bugetari care au vile și viloaie, mașini care vlorează zeci sau sute de mii de euro, bani în conturi. Amintiți-vă de cozile pe care le-ați făcut în martie 2022 la pașapoarte. LAȘILOR !! Dacă pica o bombă în România, acolo nu mai rămâneu decât câinii străzii, mâțele și bătrânii din cătunele unde rușii nu ar fi ajuns, pentru că li se împotmoleau tancurile.

Și mulți o să spuneți, sau o să gândiți că mă gândesc numai la Ukraina. Nu, nu.

Așa fraieră, proasta de serviciu, care sunt, sau cum vreți voi să mă catalogați, am plâns și când am văzut dezastrul cutremurelor din Turcia și Siria, m-a întors pe dos și războiul din Siria, pe care tot rușii l-au susținut. M-am cutremurat când am văzut imaginile de la retragerea trupelor americane din Afganistan.

Da, asta sunt. Sunt bipedul ăla care se gândește și la alții, care a învățat că se poate trăi bine și cu puțin și care speră într-o lume mai bună.

Eu, nu cred că o să mai apuc vremurile în care ”oamenii vor fi omenoși” dar sper ca măcar adolescenții care mâine vor fi adulți să-și educe copii în așa fel încât să fie buni, miloși, darnici și empatici.

Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | februarie 20, 2023

Bine de știut

Unul din cele mai importante accidente navale de pe canalul Sulina a fost esuarea navei Rostok, la 2 septembrie 1991 in dreptul localitatii Partizani. Timp de 15 ani cat a durat scoaterea ei la suprafata si eliberarea canalului navigabil, localitatea a fost un punct de interes pentru mass media, politicieni, precum si pentru firmele grecesti, americane si olandeze, care au lucrat aici.

Esuarea Navei Rostok in satul Partizani este invaluita intr-un mister, care a dat nastere mai multor ipoteze privind aceasta catastrofa, care se pare ca fost premeditata, pentru a forta inceperea lucrarilor pe o ruta alternativa de navigatie. Este vorba de amenajarea canalului Bastroe, canal care avea sa lege Dunarea de Marea Neagra, ca alternativa la canalul Sulina. Acest canal a fost folosit de URSS pana in 1957, cand Dunarea l-a colmatat definitiv.

Pentru a intelege mai bine acest aspect trebuie stiut ca nava ucraineana Rostok era una veche, aflata la sfarsitul perioadei de exploatare, fabricata la santierul naval Heztun Rostok, din fosta Republica Democrata Germana. Ea pleaca din portul ucrainiean Reni spre Tunisia, cu produse sidelurgice, in special fier beton, avand o incarcatura de peste 5000 de tone. Nava cu o lungime de 117 m si o greutate de 5657 TDW bloca canalul pe toata latimea lui. Esuarea ei s-a facut perpendicular pe bratul Sulina, in dreptul milei 31, fara a se inregistra victime omenesti. Imediat dupa esuare a existat pericolul ruperii digului din satul Partizani, care era spalat de fluviul Dunarea intr-un ritm alert.

A fost remediata aceasta situatie prin aducerea imediata a unui ceam de piatra care a inlaturat acest pericol. Blocarea Dunarii a lasat captive numeroase vase, in aval de Sulina, printre care si vaporul de pasageri care facea curse Tulcea-Sulina. Locuitorii erau nevoiti sa traverseze pe jos satul pentru a se imbarca de pe un vapor pe altul, pentru a-si continua drumul. Timp de un an de zile localitatile din aval de Partizani au fost aprovizionate pe cale terestra prin satul nostru, pana in 1992, cand s-a luat decizia largirii canalului Sulina pentru a se face loc trecerii vaselor comerciale.

Pentru aceasta curbura de 500 de metri a fost nevoie de distrugerea unor case din Ilganii de Sus si stramutarea populatiei in partea de V a satului, unde li s-au construit case noi. Aceasta oprire a circulatiei pe canalul Sulina, a insemnat pierderi de zeci de milioane de dolari pentru statul roman. In tot acest timp, al blocarii canalului, o parte din vapoarele comerciale au folosit Canalul Dunare-Marea Neagra, unde distanta si costurile erau mult mai mari. Pentru eliberarea canalului s-a facut un contract de ranfluare cu firma greceasca Drossinos Elefterios, in anul 1994, dar aceasta nu a reusit, dupa indelungi incercari, sa miste nava de la locul ei.

Lucrarile au fost abandonate pana in anul 2004, cand autoritatile romane, alarmate ca Ucraina inaugura prima faza a canalului Bastroe, reincep licitatia pentru scoaterea epavei. Lucrarile sunt castigate de consorţiul format din firmele:Multraship (Olanda), Titan (SUA), Deltacons (România), care reusesc dupa indelungi eforturi taierea si scoaterea pe bucati a navei Rostok, la 30 noiembrie 2005, dupa 15 ani. Firma americana a devenit de notorietate dupa ce a scos la suprafata submarinul nuclear Kursk, iar nava Rostok a fost scoasa la suprafata prin aceeasi metoda.

Pentru scoaterea acestei nave a fost nevoie si de sacrificii umane, un numar de trei scafandri pierzandu-si viata in timpul acestor lucrari, John Whitekettle (S.U.A.), Anthony James Eke(Anglia). In memoria lor s-a ridicat pe malul drept al Dunarii un frumos monument, chiar in dreptul esuarii navei Rostok.

MOTOC CORNELIU

Tulcea-2014

Text preluat de pe site historia.ro

Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | februarie 4, 2023

Idioții mapamondului

Da, din păcate am ajuns să facem ceea ce decid unii habarniști.

Sunt prea nervoasă ca să scriu acum și aici tot ceea ce debitează unii și alții. Eu zic că încă nu-s dusă cu pluta și mai gândesc logic și rațional. Ce cred alții despre modul meu de a gândi și a accepta toate idioțeniile, e treaba lor și chiar mă doare la colțul străzii.

Doar că azi și acum mă doare fizic, cu adevărat.

Tot o dau unii și alții cu ”transportul verde”, adică ăla care nu poluează. Doar că nu se gândesc, că deh e prea departe de monitorul calculatorului, sau de marginea biroului, că sunt o grămadă de idioți care le ascultă sfaturile și chipurile vor să nu polueze, dar nu-i duce capul ce trebuie și cum trebuie să facă.

Nu-i de ajuns că bicicliștii și ăia cu trotinete își fac legile lor de circulație pe drum, acum și le fac și în mijloacele de transport în comun. Dacă până acum am scăpat de ăia de pe drum, azi m-a băgat în dureri și m-a adus la pungile cu gheață un neglijent, exact în tramvai.

Afară burnița mărunt, urcă el cu bicicleta în tram, chipurile o leagă și pe când să oprească tramul în stația unde trebuia să cobor, se desprinde bicicleta și-mi cade pe picior. Pe ăla beteag de mai bine de un an. N-a zis nici măcar ”scuzați”. El era preocupat să verifice dacă nu i s-a stricat bicicleta.

Păi dacă tot ai plecat cu bicicleta la drum, folosește-o naibii, nu te sui cu ea în tram. Aaaaa, plouă afară? Dar n-ai văzut asta când ai ieșit din casă? Ai legat-o așa dea-n proasta și tu te-ai așezat pe scaun ca să-ți butonezi telefonul? Ești un cretin. Da, ăsta de azi e un cretin și ca și el sunt mulți, foarte mulți.

Și probabil că ghinioniști ca mine mai sunt. Sper ca ghinioniștii să aibă pungi cu gheață la congelator și să nu le vină a urla de durere la fiecare pas.

Să vă ia mama dr@cului pe toți ăia care sunteți iresponsabili.

Am scris asta, așa din tot sufletul și cu toată durerea pe care o simt acum.

Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | decembrie 1, 2022

Nu ți-am mai scris demult

Da, știu că nu m-am învrednicit de vreo doi ani să-ți scriu. Nu pentru că te-am uitat. Cum, cum aș putea să te uit? Nu ți-am mai scris pentru că m-au copleșit alte probleme.

Îmbătrânim câteodată împreună sau câteodată separat. Nu știu de ce, dar prefer să te țin minte așa cum erai în vremurile bune.

Știi tu de câte ori mă gândesc la tine? Cred că știi.

Ce îmi pare rău este că te-ai schimbat mult, dar nu în bine.

Îmi amintesc de tine, cochetă, elegantă, caldă, veselă, friguroasă câte odată, dar mereu bună. Bună la fel ca și bunicii noștri, bună ca și pâinea caldă proaspăt scoasă din cuptor, bună ca și dascălii pe care i-am avut, bună ca multe cele bune care au trecut peste tine și le-ai primit cu brațele deschise.

Mă uit acum la tine, de departe.

Ești săracă, umbli cu zdrențele pe care unii români inimoși au reușit să le salveze.

Ești golașă. Nu mai ai veșmintele acelea de păduri verzi.

Ești bolnavă și nu ai spitale unde să te tratezi. Cele private, ar fi o opțiune, dar nu ai bani suficienți. Nu ai bani pentru medicamente.

Nu mai poți învăța nimic, deși încerci să mergi la școală. Nu ai haine, nu ai încălțări, nu ai autobuze, nu ai bani de rechizite. Nu ai dascăli dedicați meseriei, nu ai școli, nu ai manuale.

Ți-au fânt aripile, ți-au rupt mâinile cu care primeai darurile divinității. Ți-au rupt picioarele, ca să nu poți merge înainte.

Ai încrcat să scapi. Ai căutat drumuri pe care să alergi departe de umilințele la care te supun unii. Dar drumurile sunt pline de gropi. Te împiedici din nou și cazi. Ai căutat dreptate pentru ceea ce ai pătimit, dar justiția este oarbă și aservită. Uită-te. Ești plină de căpușe. Scapă de ele.

Te roog, te implor, trezește-te!!!!!

Cere ajutor, dezbară-te de nemernici. Dacă vei mai putea. Dar ei sunt ca și o caracatiță. Ca și un piton care te sufocă.

FĂ CEVA. SCAPĂ DE EI.

Indiferent cum vei fi peste ani eu tot la tine mă voi întoarce. Am asigurare de repatriere. Plătesc 30 de euro/lună doar ca să fiu cu tine. Până atunci te rog spune, strigă și dacă e nevoie urlă ce putem face pentru tine.

Eu voi fi mereu alături de tine. Cu gândul și cu sufletul.

TE IUBESC ROMÂNIE !!! TE IUBESC, TE IUBESC !!! Aș scrie asta pe toate zidurile lumii.

Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | noiembrie 30, 2022

Diferențe și asemănări

Azi despre diferențe.

Iarna 2019, vacanță în România, Alba Iulia. Am nevoie de un aspirator. Ok. Merg la un mare magazin, aleg unul, cam mărișor, dar știam că e bun, pentru că mai lucrasem cu marca și tipul ăla și aici în Belgia. Greu, tare. Îl pun într-o sacoșă și târâi de ea până în stația de autobuz și taxi. O mai pun și jos, unde era apă, noroi, mizerie ce mai, dar într-un final ajung. Transportul în comun, super aglomerat, că doar era perioada sărbătorilor de iarnă. Găsesc un taxi. Șoferul fuma în mașină. Deschid ușa și-l rog să deschidă portbagajul să pun sacoșa murdară. Conversație :

El – pune-o (de parcă ne-am tras de șireturi și am mâncat din același blid) pe bancheta din spate.

Eu – dar e murdară și murdăresc bancheta. Aici mai urcă și alți pasageri.

El – lasă, că nu-i interesează. În perioada asta se bucură dacă găsesc un taxi.

Continua să fumeze și nu a schițat nici un gest, cum că ar vrea să mă ajute cu bagajul. Iese din mașină să verifice ceva, și i se vede dunga fundului, aia dintre fese. Grețos. În mașină frig, mizerie (noroi, câteva coji de semințe, bancheta din spate slinoasă). Dau adresa, ajung la destinație și plătesc. După ce am plătit nu mai avea răbdare să-mi iau sarsanaua din mașină, ba și-a mai aprins o țigară.

Bruxelles, Belgia în permanență. Chemi taxiul, care ajunge cam în 5-8 minute. Ai bagaj. Șoferul, îmbrăcat la costum și cravată, coboară, îți ia bagajul, îl pune în portbagaj, dar nu înainte de a-ți deschide ușa taxiului, ca să urci. În mașină, cald și bine, curățenie, lună și bec, miroase discret a parfum, after shave, sau dacă nu, a curat. Ajungi la destinație, plătești, șoferul îți descide ușa, îți dă bagajul jos și ți-l duce până la ușă. Duminică 27.11.2022, aveam bagaj și cum la acea oră transportul în comun era aglomerat, apelez la taxi. Vine un Mercdes, tapițerie piele, șofer super amabil. Totul la fel ca mai sus. Pe timpul drumului a fost sunat de dispecerat. De fiecare dată după ce a încheiat conversația și-a cerut scuze dacă m-a deranjat. În buzunarul ușilor din spate sticle de apă. Io, îi spun că cineva și-a uitat sticla cu apă. El îmi răspunde, că nu. El pune sticlele cu apă acolo, pentru că dacă are clienți care nu au apă la ei să poată să o ia. Când am coborât mi-a arătat că are un bax în portbagaj. Tot drumul aproape 10 km, 22 de euro, pătiți cu cardul.

Deunăzi, adică joia trecută am postat o poză cu un mijloc de tranport al persoanelor cu mobilitate redusă. Maaaamă ce s-a mai ofuscat cineva, pentru că arăt doar diferențele negative dintre Belgia și România. N-a catadicsit să pună poze sau linkuri cu lucruri bune care se întâmplă în România. Și nu înțeleg un lucru. Dacă totul este ok în România de ce postează doar imagini cu Praga, Viena, Budapesta? Nu am văzut nici o postare cu Sibiu, Brașov, Iași, București, Constanța. Halal patriot.

Revin cu alte diferențe, dar și cu asemănări între cele două țări.

Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | septembrie 3, 2022

Ața se rupe tot acolo unde e mai subțire

Da, asta este o vorbă de pe la noi din Ardeal. Sau : un năcaz nu vine niciodată singur.

De vreo 6 luni mă tot chinui să-i dau de cap unei dureri de picior. Dar chiar mă chinui.

Medicii ortopezi, specializați DOAR pe gleznă, genunchi, șold, coloana vericală, sau umăr, cot, palmă.

Kinetoterapie la piscină (ieri) durerea aproape că dispare. Doar APROAPE dispare.

Azi o mumie în viață, adică eu, merge să vadă cu ce a fost îngropată o altă mumie https://tutankhamunexpo.com/en/ și cum a fost descoperită asta din urmă. Ies de la expoziție și calc ”strâmb” pe un calup de granit din pavaj. Se contorsionează grezna, scot un sunet care mi-au speriat până și nepoții și merg mai departe. Am mers. Acum după ce am ajuns acasă, merg…………… adică mai bine zis mă chinui să merg.

Mai am un ”vecinuț ”un student din Franța, care 2 săptămâni a avut musafiri tineri. Foarteee dedicați vieții de noapte, dar cu retur cam pe la orele mici și puși pe a continua euforia căpătată în oraș. Azi, e festival în Forest la https://wordpress.com/post/jurnalulunuiscorpion.wordpress.com/3912. cam la 800 de m de unde locuiesc.

Muzică, asistență euforică și cred că pe la miezul nopții încep artificiile. Până atunci stau de planton.

Bucureștenii să nu se mai văicărească de zgomote ”de chefuială”. Bine, aici la miezul nopții ”se sing luminile chefurilor”.

Mâine cred că ”urgențe Saint Pierre” scrie pe fruntea mea.

Older Posts »

Categorii