Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | aprilie 1, 2020

Vorba americanilor

Noi românii avem multe proverbe. Au şi americanii o vorbă, care mă cam zgârâie pe creier. Adică : „ai grijă ce-ţi doreşti, că poate ţi se întâmplă”.

Ce mi-am dorit eu începând de acum vreo 25 de ani, a fost să câştig potul cel mare la Loterie. Şi cât am jucat în România şi aici în Belgia. Dar, dacă nu joci, nu câştigi. Şi eu am jucat. La greu.

M-am şi gândit cum împart maldărul de bani. Până prin anul 1998, am zis că-mi salvez afacerea. Nu mi s-a arătat. După aceea am cam orbecăit, în a decide cum îi investesc. Eiiii şi am stat eu şi am cugetat. Cea mai bună investiţie este în imobiliare. Cumpărat imobile, renovate şi închiriate. Nu de alta, dar la ce dobânzi dau băncile la depozite şi cont curent, nici nu merită să le laşi banii pe mână.

În România  o să cheltui banii cam aşa :

  1. Ajutat frate-meu să scape de dureri de cap.
  2. Cumpărat casă pentru mine în Alba Iulia, aproape de comerţ şi mijloace de transport. Adică, prin zona Stadion.
  3. Ceva prin Ocna Mureş, că, deh, a început să-mi placă pe acolo.
  4. Apartamente sau garsoniere în centrele universitare. Cluj, Sibiu, Braşov, Alba Iulia. Renovate, mobilate şi dotate cu tot ce este necesar şi închiriate la preţuri decente. De ce la preţuri decente? Pentru că din puţin se face mult.

În Belgia o să-i cheltui cam în felul următor :

  1. Cumpăr o casă  (dacă nu s-a vândut încă) într-o zonă super ok şi cred eu că nu prea scumpă. Până acum nu mi-am permis să întreb preţul.
  2. Fiică-mii ca să-şi cumpere casă cu grădină (pentru copii) , dar în Bruxelles, ca să pot merge duminica la ei.
  3. Restul în apartamente şi case, care se pot închiria. Bineânţeles, renovate şi utilate.

Ce o sa fac cu banii din chirii? Păi nimic deosebit. Declar TOATE contractele la fisc, încasez chiriile în cont, plătesc impozitele şi taxele către statul roman şi cel belgian, iar din ce-mi rămâne, trăiesc şi eu şi alţii.  O să-i ajut pe toţi cei ce salvează animale, orfelinatele şi alte personae care au nevoie de ajutor. Dar o să verific la sânge ce fac cu banii.

Dacă mai rămâne ceva o să merg la nişte şedinţe de hipnoză, ca să renunţ la fumat.

Aoleuuu, am uitat. Îmi cumpăr maşină cu şofer, că altfel cum naiba rezolv toate problemele.

PS -Vă mulţumesc tare mult că aţi avut răbdare să citiţi tot. Şi vă mai mulţumesc şi că aveţi încredere că voi face toate astea.

PPS – Ar fi bine să fie aşa, dar v-aţi uitat în calendar?

AZI E 1 APRILIE. ZIUA PĂCĂLELILOR

Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | martie 25, 2020

Salutare !! Cum sunteţi? Cum vă simţiţi?

 

Pentru început vă spun despre mine. Marţi 17 martie, am fost la muncă şi eram super ok. De atunci am mai ieşit din casă doar de două ori pe săptămână după pâine şi alte trei lulele trei surcele. De ieri după amiază am o stare sâcâitoare. Ceva ce ar semăna cu o răceală, dar, nu prea e ca şi răcelile pe care le făceam până acum. Voi vedea.

Acum. Voi sunteţi bine? Vă simţiţi bine, acum când sunteţi obligaţi să staţi în casă? Mulţi dintre voi o să spună că nu, nu e bine. Ei dragilor, ia gândiţi-vă ce veţi face după ce se termină tot dezastrul ăsta. Mulţi dintre voi vor spune: îmi reiau viaţa de dinainte.

EU VĂ SFĂTUIESC : SĂ NU. SĂ NU VĂ RELUAŢI  VIAŢA DE DINAINTE.

Viaţa voastră de dinainte de nenorocirea asta, însemna : serviciu, cumpărături, acasă, copii, televizor etc şi a doua zi de la capăt. Vă luaţi concediu. Şi ce faceţi????? Vă puneţi fundurile în avion şi mergeţi să vedeţi lumea. Vacanţă plăcută. Dar v-aţi gîndit cât poluează avionul ăla, pentru ca voi să vedeţi lumea? Nu vă mai încape pământul. Şi cand ajungeţi la destinaţie, închiriaţi maşină, să vedeţi lumea, mai de aproape. Unii dintre voi, îşi iau cam 2-3 vacanţe de felul ăsta, pe an. Deci de cel puţin 2 ori pe ani, voi, omorâţi planeta. Ce puteţi vedea în 8 zile, din care cam 2 le faceţi pe drum. Mai nimic. Dar, vă daţi cu avionul. Nu credeţi că ar fi mai bine să vedeţi lumea, de pe internet? Ar fi mai sănătos şi mai puţin riscant, pentru că avioanele nu ajung întotdeauna la destinaţie şi câteodată, mai ratează şi aterizarea.

Daaaa, o să spuneţi că e vorba de cultura şi civilizaţia altor popoare. Şi astea le puteţi descoperi pe internet. Iar, în ceea ce priveşte diversitatea culinară, puneţi mâna şi faceţi-vă acasă. Dacă nu vă pricepeţi, vedeţi că sunt restaurante cu specific. Comandaţi acasă, rezolvaţi-vă decorul şi ziceţi că aţi călătorit.

Găsiţi-vă destinaţii unde se poate merge cu trenul. E mai bine. Asta nu se aplică României. Şi, dacă, tot am pomenit de România. Voi, ăia care mergeţi iarna la munte, chipurile la aer curat, v-aţi întrebat dacă pădurile de pe marginea şoselei, unde voi staţi 3-4 ore în trafic cu motoarele maşinilor pornite, poate produce atâta aer curat, încât voi să-l respiraţi?

Nici naiba nu vă mai poate înţelege. Iarna, mergeţi la căldură şi vara în zone mai răcoroase. Hotărâţi-vă ce vă place, unde vă place şi staţi naibii pe fundul vostru.  Oricum, când daţi colţul nici un popă nu o să pomenească la slujba de înmormântare că voi v-aţi plimbat de la Ana la Caiafa şi fiţi siguri că la autopsie nu o să vă găsească în stomac meniuri exotice.

Aţi urmărit vreodată atent, natura? Toamna, natura se scutură, se usucă, primăvara renaşte. Câţi dintre voi vă uscaţi toamna şi vă reveniţi primăvara? Nici unul?

Dacă acum toţi strigaţi în gura mare şi postaţi pe reţele de socializare mesajul  #STAŢIACASĂ, faceţi acelaşi lucru şi după ce vă reluaţi viaţa aşazis ” normală”

Şi ţineţi minte :  Dumnezeu ajunge cu paşi lenţi, dar şi când ajunge, lucrurile se schimbă  RADICAL

 

 

Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | martie 23, 2020

Despre igienă şi protecţie

Poate cei dintre voi care deschid linkul ăsta o să gândească, că s-a trezit o „ameţită” să le dea  sfaturi. Nu, nu vă dau sfaturi. Vă scriu aici, doar ce am văzut şi am trăit.

În legătură cu igiena. De fapt aşa zisă igienă. Acum 2 săptămâni, merg la piaţă, la Clemenceau ( doi boi, cum spun românii din Belgia)  să-mi iau ţigări. Dacă tot eram acolo, zic, hai să iau şi nişte carne de porc (carbonada de porc, îi spune, pe plăcuţa din galantar). Magazinul, este cât de cât românesc. Personalul de dincolo de tejghea, are halate, bonete şi mănuşi (albastre). Cer ce vreau şi am o surpriză NEPLĂCUTĂ. Cu mâna înmănuşată cu care a incasat banii şi a dat restul, unei cliente dinaintea mea, vânzătoarea, bagă mâinile în maldărul de carne şi mi-o pune pe cântar. Nu am spus nimic. Am făcut o mutră, pe care femeia nu o înţelegea. Am ajuns acasă şi am aruncat la sacul portocaliu carne de aproximativ 5 euro.

În legătură cu protecţia. De când cu pandemia asta, zice-se că oamenii se protejează. Credeţi? De când a început dezastrul din Italia, io am început să mă gândesc, că trebuie să fac ceva pentru mine. Nu, nu din egoism, ci pentru că sunt responsabilă. Merg în casele clienţilor şi nu-mi permit să-mi bat joc de sănătatea şi viaţa lor. Aşa că am început să cumpăr. Am cumpărat, spirt medicinal (Mona) de la magazinul românesc, gel dezinfectant, şerveţele pentru ochelari, şerveţele impregnate cu săpun. mănuşi de unică folosinţă şi alte cele.

Ce fac cu ele? Păi de 3 săptămâni nu am mai pus mâna pe barele din mijloacele de transport, decît cu şerveţel cu alcool. Am şters toate scaunele pe care m-am aşezat, cu şerveţele dezinfectante. Am şters mânerele coşurilor de la magazine.Am curăţat POS-ul înainte de a tasta codul PIN. Mi-am curăţat cardul, după ce l-am luat din POS. Mi-am şters şi spălat cu săpun încălţările, când am ajuns acasă.

Cum se protejează alţii? Asta  chiar mă face să mă gâdesc, dacă unii în cutia craniană au şi creier. Deci ce soluţii de protecţie au găsit?  Unii au mănuşi, din alea obişnuite, de iarnă Le plimbă pe toate barele din mijloacele de transport. Cu aceleaşi mănuşi butonează telefonul , îşi caută cîte ceva în  geantă, îşi  aranjează fularul,  masca,  pe faţă. Alţii cu mănuşi din alea de unică folosinţă, pun mâinile pe mânerele cărucioarelor fără să le cureţe înainte. Apoi intră în magazin şi cumpără toate cele. Mai ales pe pâine pun mâna fără să gîndească. Ies din magazin, îşi pun cumpărăturile în maşină, tot înmănuşaţi. Termină şi urcă în maşină fără să renunţe la mănuşile alea pe care au reuşit să copieze ADN -ul virusului şi al celor dinaintea lor.

Unii sunt mai nesimţiţi şi aruncă măştile (alea care nu folosesc decât la confortul şi liniştea psihică) pe unde apucă, şi mănuşile la fel.  Nu mai vorbesc de faptul, că încă se mai scuipă pe jos şi se mai sulfa şi nasul, ca pe vremuri când nu erau batiste de hârtie.

Deci : VĂ ROG, VĂ IMPLOR,  faceţi tot posibilul şi atenţionaţi-ii pe cei din jurul vostru că nu procedează corect

#STAŢI ACASĂ !!!! #SALVAŢI PLANETA ALBASTRĂ !!!!!

 

 

Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | martie 22, 2020

Aţi simţit, aţi văzut, aţi auzit???

Da, de ceva vreme stăm în casă, căt de mult se poate. În clipele de izolare pe care le trăim :

Aţi simţit? Aţi simţit că PĂMÂNTUL a început să respire normal? Nu are nevoie de ventilaţie artificială. A avut nevoie doar de pauză. Noi, noi toţi, l-am adus în starea în care se sufoca. Lipiţi-vă urechea de un petec de pământ şi veţi auzi cum vă şopteşte sugrumat : acum te-am iertat.

Aţi văzut? Aţi văzut că păsările nu mai sunt agitate? Aţi văzut că cerul e mai limpede? Aţi văzut că sunt mai multe veveriţe pe aleile parcurilor?

Aţi auzit? Aţi auzit, vântul care doar adie şi nu se mai transformă în furtună? Aţi auzit liniştea din jurul vostru? Aţi auzit dimineaţa, că până şi ciripitul păsărilor e altul? Mai limpede, mai calm şi nici nu se mai ceartă. Doar comunică.

Dacă nu aţi simţit, văzut sau auzit, toate astea faceţi voi bine şi ieşiţi, pe balcon, pe terasă, în curte sau chiar în faţa blocului. Luaţi-vă şi copii. Explicaţi-le că 5 DOAR 5 MINUTE trebuie să facă ca şi voi. Explicaţi-le că 5 minute trebuie să ţină mâna la gură şi să simtă, să vadă şi să audă ce le spune planeta  Pământ (Terra, sau Planeta Albastră).

Şi voi şi ei :

Veţi simţi, că Pământul se luptă să rămână Planeta albastră.

Veţi vedea, că Pământul mai are multe să vă ofere.

Veţi auzi, că Pământul vă acceptă pe toţi şi chiar poate să vă iubească pe toţi.

Cu o condiţie. NU OMORÂŢI PLANETA ALBASTRĂ.

Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | martie 21, 2020

Pandemia, isteria şi prostia.


Pandemia. Despre asta nu vă mai vorbesc, pentru că bănuiesc că toţi aţi auzit de ea. Adică, de asta, care bântuie acum planeta. Care planetă? Păi aia de care noi ne-am bătut joc ani de zile.

Isteria. Noţiunea asta în dex este catalogată cam aşa : ISTERÍE ~i f. 1) Excitare nervoasă extremă manifestată printr-un comportament violent și prin pierderea controlului asupra propriei persoane. 2) med. Boală de nervi manifestată prin convulsii și prin accese de râs sau de plâns. Dar, dar se mai foloseşte şi în alt context. De exemplu: isteria cumpărăturilor. Şi la asta vreau să mă refer acum.

De când a apărut ştirea că şi în Belgia s-a semnalat primul caz ce COVID-19, pe unii I-a cam durut la bască. Au început să se panicheze acum vreo 3 săptămâni, când au văzut că-n Italia lucrurile degenerază. În 10 martie anul ăsta am scris : https://jurnalulunuiscorpion.wordpress.com/2020/03/10/despre-nebunia-asta/ , dar am scris-o nu cu gândul la belelele care vor veni, ci din motivul explicat în postare. În următoarea săptămână, mi-a fost dat să văd ceea ce nu am mai văzut decât pe vremea lui Ceauşescu, când ne călcam în picioare la cozi, pentru raţia de ulei, zahăr, făină şi alte cele.

Aici cel puţin la magazinul pe care-l frecventez eu nu s-a călcat lumea în picioare, nu s-au luat la bătaie. Dar, măi oameni buni, au pus în coşuri produse cu nemiluita, de parcă s-ar fi anunţat că se opreşte producţia pentru respectivele mărfuri.

Ok. s-a anunţat că de miercuri de la 12 se restricţionează ieşitul pe stradă. La ora 8 dimineaţa, coadă la magazin, de mâncai un sac de pâine până să intri. Şi am văzut 2 persoane, care şi săptămâna trecută au ieşit cu coşurile pline. Ieri dimineaţă, la fel. Io intru, pun în coş o pâine, bureţi de bucătărie, clor şi lumânări anti tabac. La casă, întrebată : doar atât? Păi, doar atât, că numai de atât am nevoie.

Prostia. Eiiiii, despre asta ar fi multe de spus. Cică, se protejează oamenii. Pe dracu. Văd pe stradă o grămadă de mascaţi şi înmănuşaţi. Protecţie : ciuciu.

Cu mâna înmănuşată  ţin telefonul şi-l butonează. Pot jura, că telefonul nu e dezinfectat. Sună telefonul, îşi înlătură masca de pe faţă şi vorbeşte. Termină conversaţia, cu aceeaşi mână îşi repune masca pe faţă. Se mai tine şi de gardul curţii magazinului, mai pune mâna şi pe geamuri, unde au mai atins şi alţii. Îl mănâncă ochiul, se scarpină cu aceeaşi mână pe care are mănuşa.

Ajung la rând, iau coşurile de cumpărături şi pun mâna exact pe aceleaşi mânere pe care au pus şi alţii înaintea lor. Cică, sunt protejaţi, că au mănuşi. Ciuciu. După ce pipăie sau studiază produsele din magazin ajung la casă. Plătesc cu cardul. Pun cardul într-un POS unde şi-au mai pus şi alţii cardurile. Tastează codul PIN, acolo unde au mai tastat şi alţii. Ies din magazin, pun produsele în maşină sau în plasă. Am văzut fază cu unii „super protejaţi” care dupa ce au luat şi au plimbat virusul, s-au suit în maşină cu măştile şi mănuşile folosite în magazin. Unde este protecţia ăstora??????

Deci, dragilor, nu am inventat eu apa caldă şi nici roata pătrată, dar chiar nu pot înţelege, atitudinea şi gesturile unora. Te blindezi cu mască, mănuşi şi alte cele, dar pui mâinile pe unde se nimereşte. Dacă te îmbolnăveşti o să te lamentezi că tu te-ai protejat.

PROTEJAŢI-VĂ, DAR GÂNDIŢI MĂSURILE PE CARE LE LUAŢI ŞI CUM LE APLICAŢI.

#STAŢI ACASĂ

Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | martie 10, 2020

Despre nebunia asta

De prin luna ianuarie, a început nebunia cu gripa asta chinezească. Ok, o gripă, un virus, despre care unii virusologi, spuneau acum vreo 10 zile, că este mai slab, decât virusul gripei sezoniere.

De când a apărut  „musiu” COVID-19, gripa aia sezonieră, din cauza căreia în România se anunţau zilnic, unul-două, decese din cauza ei şi plângea presa cu lacrimi de crocodil, că nu se găseşte vaccinul antigripal, acum, nimeni nu mai spune nimic. Doar Coronavirus, în jos şi acelaşi Coronavirus, în sus.

Buuunnn. Se pare că în pofida existenţei zidului chinezesc, care se vede şi de pe lună, virusul ăla a reuşit să ajungă şi în Europa. Şi ţara pe care a ales-o ca şi obiectiv major a fost Italia. Păi cum altfel? Aici se face turism, nu glumă. Au mai urmat şi alte ţări, printre care şi Belgia. Şi aici sunt muuuulte locuri de vizitat.

Şi uite aşa toate autoritaţile ţărilor europene, au început să recomande spălatul mâinilor, cât mai des posibil. Greu frate. Chin major. Au dispărut şi de vreo lună şi ceva măştile alea de protecţie şi gelul dezinfectant. Şi unii belgieni, chiar au început să folosească gelul ăla, îşi mai pun şi fularul la gură, deci încearcă să se protejeze.

Dar câţi din ei se gândesc că apasă butonul de la uşa tramului, se ţin de barele din metrou, tram, bus, tastează codul PIN la plata cu cardul, pun mâinile pe coşurile magazinelor unde fac cumpărături. Şi pe astea poate sta bine merci virusul ăsta.

Azi la un magazine COLRUYT, unde am intrat să cumpăr căte ceva, am spălat mânerele căruciorului cu dezinfectant antibacterian. Şi nu pentru că vezi doamne dau pe dinafară de teama zburdalnicului ăsta mic, ci pentru că am văzut o fază super greţoasă şi scârboasă. De felul meu nu mi se face greaţă prea uşor, dar, azi am crezut că-mi dau stomacul afară.

Iese un tip din magazin cu coşul plin. Până aici, nimic ieşit din comun. Dar omului I s-a cam umplut nasul. Şi-şi sulfa ăsta mucii în parcare, de am crezut că se hâie magazinul. După asta îşi ştege mâna pe mânerele căruciorului. Dacă mi-a scârbă de ceva, mi-e scârbă de mucii şi flegmele de pe stradă. Luaţi cu voi, băi nesimţiţilor batiste de hârtie, lăsaţi-vă secreţiile nazale şi bucale în batistele astea şi apoi aruncaţi-le la coşul de gunoi.

Şi pentru că aveam la mine o sticluţă din aia cu dezinfectant ce se foloseşte la călătoria cu avionul, am şters mânerul căruciorului pe care l-am luat, de nu a fost aşa aseptic, nici când a ieşit din fabrică. Mi-am luat şi mănuşi din alea de unică folosinţă (dar îmi sunt super mici) şi mi- am promis că nu mai plec fără dezinfectant şi batiste de hârtie la mine.

Uitaţi-vă bine ce coş luaţi de la magazine să nu vă treziţi cu surprize, de genul : muci, flegme şi alte cele. Chiar şi COVID-19

PS – îmi cer scuze pentru scârboşenia postării, dar chiar nu m-am putut abţine. Şi mi-e o foame de leşin, dar nu pot mânca, numai gândindu-mă la ce am văzut.

 

 

Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | februarie 21, 2020

Haioşenii belgiene – 1

Ştiţi şi voi, în viaţă trecem prin tot felul de situaţii. Unele mai plăcute, altele mai puţin placute, altele chiar dezestruoase sau disperate. Depinde de noi, cum trecem prin, sau pe lângă fiecare situaţie şi ce modalităţi găsim să facem haz de necaz, sau efectiv să le transformăm pe cele neplăcute, în momente de care să facem băşcălie. Asta aşa ca introducere.

De când am aterizat, la propriu, pe pământ Belgian, mi s-au întâmplat o grămadă de lucruri, unele bune de cascadorii râsului. Nu că în România aş fi dus lipsă de aşa ceva. O să încerc să vă povestesc câteva din ele, aşa cum mi le mai reamintesc şi nu chiar în ordine cronologică.

Deci, 30 octombrie 2014. Bucureşti – Bruxelles. Ajung în Belgia chiaună de cap. Nu, nu de la zborul cu avionul. M-am mai dat cu avionul şi în 2012, tot spre Belgia (în vizită la fii-mea). Motivul oboselii epuizante sau a epuizării obosite, l-am scris aici https://jurnalulunuiscorpion.wordpress.com/2014/11/11/bucuresti-gara-de-nord-partea-a-cincea/. Am venit împreună cu cuscrii. Ei în plimbare aşa ca o mini vacanţă, io decisă să rămân.

Ajungem „acasă”, se mănâncă, se bea un pahar de vin, o bere şi apoi, hai la somn. Ok. Io aleg să dorm în living. Canapeaua de acolo, era mai mult decât suficientă pentru mine. Ceva mai lată decât cea cu care eram obişnuită şi cu asistenţă, porcuşorii de Guineea ai fiică-mii. Apartamentul la parter şi străzile aici sunt luminate „fest”. În faţa geamului un bec stradal, mare cât luna văzută de pe pământ.

Adorm instant, ca o buturugă. Cum m-oi fi fâţâit eu în pat, cum m-oi fi sucit şi învârtit, cert este că am reuşit să cad pe podea. Între canapea şi o măsuţă de sticlă. Nu pot spune că m-am trezit instant din cauza căzăturii, dar m-am trezi pentru că era „luna” prea aproape de mine. Becul ăla a început să-mi chinuie creierul oboist şi nu ştiam ce naiba este. Luna plină, bec stradal sau altceva?

Şi mai nasol a fost, că atunci când am făcut „cunoştinţă” cu podeaua, am rămas înfăşurată şi în pătură. Nu mă puteam mişca. Într-un final am reuşit să mă deşurubez din pătură să mă ridic şi să revin pe canapea. Mai nasol a fost că din cauza zgomotului, au început să se agite porcii. Şi dă-i şi chiţăie.  Frica mea că scoală toată casa. Ei, nu s-a întâmplat. Se pare că şi ceilalţi erau obosiţi, iar distanţa dintre living, unde erau porcii şi celelalte două camere, era suficientă să nu se audă chiţăiturile lor.

Dimineaţa, nimeni nu a zis nimic. Deci am căzut cu amortizor. Şi culmea este că nu m-am ales cu nici o vânătaie.

 

Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | februarie 15, 2020

O zi de vineri

Da, ştiu că o să gândiţi că vreau să vă reamintesc care sunt zilele săptămânii. Nu, nu vreau asta. Scriu doar ce mi se întâmplă (aşa mai deosebit) într-o anumită zi a săptămânii.

Deci, vineri 14 februarie 2020. Cică, ziua îndrăgostiţilor. O prostie. Eu mă trezesc la 4:15 (am rămas setată, pentru că de obicei mă trezesc la 4:00) şi mă gândesc cum să pierd vremea până la 7:00 când trebuie să plec la muncă. Am reuşit să pierd timpul de 3 ore, nici eu nu ştiu cum.

Client : o familie de chinezi. După experienţa cu nişte tinere din Filipine, care nu ştiau nici ce şi nici  de unde să cumpere produse, pun în plasă de toate. Tot ce credeam eu că nu au chinezii. Şi dă-i şi luptă-te cu plasa prin tramvai, autobuz şi pe jos.  Ajung, sun la uşă (se vedea lumină pe sub uşă, deci bănuiam că sunt acasă) se aud lipăituri de papuci, de deschis uşa, nici vorbă. Mai sun o data, aceeaşi fază. Bag cheia în uşă, deschid şi mă trezesc cu nişte moace speriate, de parcă aş fi intrat cu carabina sau iataganul peste ei.

Le explic motivul prezenţei mele la ei în apartament şi fac ăştia ochii mari. Da, ştiu că au ochii oblici, dar de data asta au făcut ochii mari şi rotunzi.  Ei nu ştiau nimic de înţelegera cu proprietarul apartamentului, eu ştiam că aşa trebuie să fie. În final, a rămas să se înţeleagă ei cu societatea care a închiriat apartamentul, eu mi-am luat sarsanaua şi dusă am fost, mai ales că-mi spuseseră că ei sunt veniţi DOAR de o lună şi ceva din China. Gândul meu fuge la „Coronavirus”.

Hai la ălălalt client. Ăsta săracul, ştia că ajung doar dupa ora 12. Surprizăăăă. Am ajuns la ora 9:00. Omul, răcit cobză. Dă-i cu strănutul, dă-i cu cu tusea. Io în gândul meu: am scăpat de coronavirus şi dau de gripa belgiană? Norocul meu că a plecat pe la 10, că altfel îmi puneam masca.

Termin munca şi hai spre casă. Dacă tot am coborât la Gare du Midi, decid să-mi reînnoiesc abonamentul la STIB. Pe displayul de la caserie, numele operatorului Mohamed. Normal, că doar suntem în Belgia, nu? După ce-şi face omul datoria, aud : să aveţi o zi bună. ÎN ROMÂNEŞTE. De data asta fac eu ochii mari, precum chinezii de dimineaţă. Pe ăsta-l bufneşte râsul, dar se abţine şi doar zâmbeşte larg. Eu : ştiţi româneşte?/ El: puţin./ Eu : dar vorbiţi foarte correct./ El : am făcut exerciţii să vorbesc correct./ Eu : wooowwww. / El : de ce wooowww? aici sunt mulţi români.

Aşa că ăştia care staţi în Belgia, nu vă mai plângeţi de arabi. Voi ştiţi vre-o vorbă în arabă? Sigur NU. Ei uite că arabii au disponibilitatea şi voinţa să înveţe româneşte.

Denis, pericol public a ajuns şi în Belgia. De vreo 2 ore, mă tine cu uşa închisă la terasă. Zice-se că o caută pe Ciara. Păi aia a plecat din Belgia acum o săptămână. Proaste-s şi furtunile astea. 🙂 🙂

Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | ianuarie 21, 2020

O zi de marţi

Pe vremea studenţiei mele (’78-’82) era o vorbă pentru zilele de marţi : ceasul rău, pisica neagră şi tramvaiul 13. Ei, nu ştiu dacă în România, în Bucureşti, mai circulă tramvaiul 13, dar aici în Bruxelles este autobuzul 13.

Ok. 13 acolo, 13 aici, doar că eu azi nu trebuia să călătoresc cu nici un 13. Plec la 6:00 de acasă să prind trenul de 6:42. La Gare du Midi, pe afişaj apare că trenul nu circulă. Nu-I nimic, îl iau pe ăla de 7:16. Peste 10 minute văd că nici ăsta din urmă nu circulă. Urmează un anunţ de la SNCB, cum că din cauza unei defecţiuni la reţeaua electrică nu circulă trenurile pe ruta pe care trebuia să circul eu.

Caut soluţii. O găsesc pe cea cu TEC-ul ( societate de transport în zona Vallonă). Iau autobuzul şi fac aproape o oră până la Braine l’Alleud. De acolo, alt autobuz până la destinaţie, unde ajung la ora 9:00.

Mă apuc de treabă, dau zor să termin până la 14:30 când am alt autobuz. În timp ce eram în staţie primesc un telefon de la „o colegă de suferinţă” care-mi spune că nu circulă nici la ora aceea trenurile. Deci, iaraăşi la Braine l’Alleud. Apoi, iar alt autobuz, spre Bruxelles.

Bruxellex – Limal Bourse, dimineaţă -3 ore. Limal Bourse – Bruxelles 3 ore. Şi uite aşa, azi am reuşit să fac pe drum (dus – întors până la muncă) 6 ore şi să muncesc 5.

Pun o întrebare românilor. Câţi dintre voi aţi face dus-întors 6 ore pe zi, la minus 3 grade cu ceaţă, ca să munciţi? Ăsta e occidentul, dragilor, unde să ştiţi că în portofel banii vin precum ţestoasele şi pleacă precum iepurii.

Cu toate năcazulile astea, azi am reuşit să văd (din mers) şi monumentul de la Waterloo.

Publicat de: Valentina Gabriela Dumitrescu | ianuarie 17, 2020

Pentru sms-işti şi alţi mulţi alţii

Postez aici un text preluat. Autor designerul Dan Pavel, pentru Cristina Ţopescu. La sfârşit o să pun şi un PS (mai lung, decât cele obişnuite).

Sincer, dacă aș avea de ales între a muri singur în casă sau a-mi trage ultima suflare înconjurat de șerpi, aș prefera să fiu descoperit trei luni mai târziu. Când nu mai suportă vecinii mirosul de la mine din apartament. Eu sunt singuratic și, de când am devenit popular online, sunt din ce în ce mai mizantrop. Reacțiile astea trădează o lipsă de înțelegere a relațiilor interumane.

Singurătatea e pandemia secolului 21 și se datorează degradării calității interacțiunilor dintre oameni. Faptul că ne sunăm de 3 ori pe săptămână, că lucrăm 10 proiecte împreună sau că am băut o bere odată, nu ne face prieteni. Ne face buni colegi, amici, cunoscuți, dar atât. Oamenii aruncă prea ușor cu acest cuvânt «prieten», așa cum aruncă și cu «te iubesc» până se devalorizează complet.

Faptul că ne dăm like-uri la postări haioase nu înseamnă interacțiune umană. Am 72 de mii de foloweri și aproape 3 mii de prieteni online care nu fac un scuipat când am nevoie de 100 de euro împrumut sau dacă trebuie să-mi schimbe cineva plosca când rămân paliu.

Dar așa ne facem noi datoriile de prieteni. Un sms de sărbători, un mesaj pe Facebook de ziua ta, un like pentru căței sau pentru cât de frumos a fost ăla micu la serbarea de sfârșit de an. Un swipe left pe Tinder, un comentariu… și interacțiunea e gata.

Nu ne vorbim omenește… Stăm cu ochii cârpiți în ecrane ca să putem interacționa…

Ne trimitem sms-uri până și când suntem în relații. Ce spune asta despre noi, când putem face sex, dar nu ne putem vorbi omenește, de trebuie să stăm cu ochii cârpiți în ecrane ca să putem interacționa? Câte cupluri vedeți zilnic în jurul vostru, la restaurante, în parcuri, la plajă, care stau pe telefoane și uită efectiv că sunt împreună? Am avut întâlniri cu femei care stăteau pe telefon din primul minut după «bună ziua». Ce relație poți stârni cu o dronă robotizată?

Avem senzația că suntem înconjurați de oameni, dar suntem singuri și intermediem totul prin tehnologie și prin ipocrizie. Probabil că doamna Țopescu a înțeles că 80% din interacțiunile dintre oameni sunt degeaba. Și a preferat să nu se obosească…

Am o grămadă de prieteni în lumea reală, dar dacă nu eram însurat, anul trecut mi-ar fi călcat pragul doar mama și băiatul de la cablu. Am luni de zile în care plătesc telefonul degeaba. Mă ține bateria câte 8 zile pentru că nu am Facebook instalat, nu stau pe WhatsApp, nu am Messenger, Tinder, Signal, Instagram, SnapChat… nu sună nimeni… . Dacă rămân văduv, puteți ghici după câte luni mă găsește poliția putrezit în casă.

Unii dintre noi aleg singurătatea. Om avea motivele noastre…” 

Sursa @ Dan Pavel

PS  : „Nu ne vorbim omenește… Stăm cu ochii cârpiți în ecrane ca să putem interacționa…” (Dan Pavel)

Ne pasă doar de noi şi de cei ce ne sunt ACUM alături, nu şi de cei ce ne-au fost alături atunci când am avut nevoie.

Figurăm la rubrica prieteni pe Facebook, dar nu considerăm că ceea ce postează acel al n-şpelea- mii din prieteni e interesant, sau avem doar comentarii acide (unele) pentru că deh, e din generaţia veche sau din generaţia „proştilor de serviciu”.

Şi uite aşa ajungem să ne facem sânge rău pentru toţi proştii şi egoiştii care ne ignoră, dar totuşi, sunt şi vor mai fi în viaţa, lista sau amintirile noastre. Dar, toţi, vor ajunge la faza asta. Şi cel mai dureros este că nu sunt şi nici nu vor fi pregătiţi să treacă peste acest HOP.

         Ei, uite de-asta aleg eu să fiu mai mult în preajma copiilor şi a animalelor (mai ales a căţeilor). Adulţii, devin doar „omul interesului de moment”.

        Vă doresc să nu ajungeţi să trăiţi în singurătate şi doar cu SMS-uri

 

 

 

« Newer Posts - Older Posts »

Categorii